Soarele care asfinţea făcea să explodeze de culoare curtea plină de bostani. Era deja toamnă în Apuseni, vremea când lumina e cea mai dulce, anotimpul meu favorit...
N-am visat. Chiar am fost în Apuseni. Iar. Şi m-am întors după doar patru zile cu un gust sănătos de mere verzi, de lapte proaspăt şi de normalitate. Vă daţi seama cât de nepreţuit e în zilele noastre gustul de normalitate ! ?
În lumea aceasta răsturnată în care trăim, mai există câteva sate, nu multe, unde reperele esenţiale ale fiinţei umane şi ale cotidianului sunt respectate în esenţa lor. Unde lucrurile importante sunt ploaia şi seceta, fânul şi vaca, lemnul şi piatra, ziua şi noaptea...
Unde omul şi-a păstrat dimensiunea verticală şi, uneori, în nopţile cu stele, mai şade la o vorbă cu Bunul Dumnezeu...
Din această normalitate, cuvintele nu fac parte. De data asta facem altfel.
