Mere şi 1 Decembrie


În curtea bisericii ortodoxe din Roşia Montană cresc nişte meri.
Meri mari cu mere mici, rotunde, roşii, ca nişte globuri de Crăciun, şi gustoase ca nişte amintiri din copilărie. Cu doi ani în urmă am filmat acolo la sfârşitul toamnei, poate cam la vremea asta, şi frunzele merilor căzuseră, doar merele, mici, rotunde, roşii şi multe, râdeau pe crengile goale ca nişte fulgi sângerii care aşteaptă zgribuliţi să ningă de Crăciun... Pentru că era frig, pentru că păream flămândă, pentru că era om bun sau poate numai pentru că erau atât de multe, Părintele mi-a îngăduit să culeg mai multe decât puteam mânca, şi să le iau cu mine.
Toată iarna care a urmat, cea mai grea din viaţa mea de până atunci, a avut parfumul de bucurie pierdută al merelor roşii ca nişte globuri de Crăciun din grădina bisericii ortodoxe de la Roşia Montană. Şi până în ziua de azi pentru mine Roşia Montană nu e roşie ca apa Roşiei sau ca oxizii de fier din masivul Cetate, e doar Roşie ca merele mici, rotunde şi roşii de la biserica lui Gritta.
Ştii, ce oameni mari erau Roşienii pe-atunci ?! Mihăilă Gritta a trăit între 1762 şi 1837 în satul lui mare, frumos şi bogat din Apuseni numit Roşia Montană. Undeva în preajma naşterii lui, legislaţia imperială şi aplicarea ei abuzivă lasă cele peste 700 de familii ortodoxe din Roşia Montană fără biserică, iar familia Gritta este cea care a construit actualul lăcaş ortodox dedicat Adormirii Maicii Domnului şi sfinţit în 1781. Acum 230 de ani. Nu numai atât. Pentru că fenomenul a afectat întreg Ardealul şi multe sate româneşti au rămas fără biserică, Mihăilă Gritta a construit şapte biserici, şi alături de ele şapte şcoli confesionale româneşti (singurul loc unde copiii aveau permisiunea de a învăţa carte în limba română) în şapte sate din Apuseni. Noi am identificat cinci : la Roşia Montană, la Bucium Cerbu, la Geoagiu Gelmar, Joseni şi la Mogoş Mămăligani. Legenda spune că sunt şapte. Cercetările inginerului Sântimbrean ne-au dus pe la Ardeu, Ciuruleasa, Vârtop, Cărpiniş. Eu cred că sunt mai multe.
Legenda spune că Mihăilă Gritta a găsit mult aur. Ei, nu chiar atât de mult. Chiar dacă ar fi găsit 1750 kg cum spune legenda, tot e puţin pentru cele şapte lucrări superbe, mari, monumentale, la distanţe mari unele de altele.
Cam aşa îşi ierarhizau românii valorile. Cam aşa îşi ierarhizau roşienii valorile. Poate că aurul mult era mai mult temut decât dorit, aşa cum nimeni nu-şi dorea din toată inima să se întâlnească cu Vâlva Băii...
Mai e o troiţă în mijlocul satului, unde se făcea răspântia către galeria Gritta din Masivul Cetate. Galeria nu mai e. Cetatea nu mai e. Mormântul lui Mihăilă Gritta şi al soţiei sale Safta se află între blocuri, sub un garaj de lemn. Dacă dai puţin pământul la o parte cu mâinile, poţi citi numele.
Biserica lui Gritta din Roşia Montană este singurul locaş de cult care nu se află într-o zonă protejată în cazul demarării viitorului proiect minier. Poate că nu are nici o valoare. Pentru mine are o valoare imensă. Este mărturia unei lupte de mai multe ori seculară pentru păstrarea identităţii unui neam în condiţii grele. Întâmplător e vorba de neamul meu. Este o treaptă în calea către 1 Decembrie.
Pentru nimic în lume nu accept ideea că aş putea rămâne fără biserica lui Gritta şi fără livada ei cu mere roşii, care cad peste morminte ca nişte lacrimi de sânge...


Mulţumesc

Mulţumesc.

Mulţumesc tuturor celor care au lucrat la acest film,
în primul rând domnului Ion Cristodulo, director de imagine,
pentru ziua de ploaie rece în plin iulie petrecută pe muntele Cârnic pentru a surprinde şi imortaliza lacrimile Roşiei Montane,
şi doamnei Luci Mocensz, editor de imagine,
care a iubit Roşia destul de mult ca s-o recompună din cioburi, în cele doar câteva zile de montaj...

Mulţumesc Ruxandrei Ţuchel, producătoarea Campaniei Premiilor TVR Cultural - pentru interesul ei faţă de acest subiect, pentru calmul şi entuziasmul ei.

Mulţumesc Televiziunii Române că a difuzat acest film.
Mulţumesc tuturor celor care, prin intervenţiile lor, vorbele lor, muzica lor, dansurile lor, cercetările lor, activitatea lor au contribuit la această poveste. 
Mulţumesc Asociaţiei Heritage, în special Silviei Oostveen, pentru optimismul şi credinţa ei.

Vă mulţumesc tuturor celor care v-aţi uitat la film, pentru că aţi fost mulţi, foarte mulţi...
Mi-aţi încălzit inima.

Şi încă o dată mulţumesc celor care continuă să trăiască la Roşia Montană, şi să se lupte pentru rădăcinile noastre ale tuturor, şi demnitatea noastră a tuturor.

Documentarul va fi reluat vineri 25 noiembrie la 8.30 şi sâmbătă 26 noiembrie la 9.30 pe TVR Cultural.


Moştenirea - duminică 20 noiembrie ora 18.15 la TVR Cultural.

Moştenirea pe care am primit-o, pe care trebuie s-o dăm mai departe.
Patrimoniul natural şi cultural al Roşiei Montane, în atenţia Asociaţiei Heritage - şi deci a noastră.

Moştenirea - un documentar despre Roşia Montană, despre Apuseni şi despre nişte oameni care-i iubesc din toată inima, al optulea episod al Campaniei Premiile TVR Cultural, duminică 20/11/2011 ora 18,15 la TVR Cultural.

http://www.tvr.ro/articol.php?id=114660&c=7557 

Pentru că v-am obişnuit cu o veste bună pe săptămână.
Pentru că nu avem scotch pe gură (sau nu destul.......)
Pentru că toţi ne-am dorit să (re)vedem Roşia în sărbătoare, vara, la Fân Fest...
Pentru toţi cei ce au făcut posibil acel moment, şi acest film.
Pentru ca să apreciem ce se vede, pentru că e scump plătit.
Pentru că nu e nimic mai important de făcut pentru Roşia Montană decât să o Vedem, să o Percepem, să o expunem în toată splendoarea, majestatea istoriei sale, patrimoniului său, aşezării sale.

Daţi şi voi sfoară-n ţară, să mai creştem audienţa celui mai cultural canal tv din România...
Vă aştept cu mari emoţii comentariile.

Amintiri din Apuseni - Umilinţa

Un coleg a apreciat, odată, cum că amintirile mele sunt cam selective. Poate că subiectivitatea, sau dorul, pun un voal subţire de uitare peste unele detalii, şi sigur aceasta e pricina pentru care nu-mi aduc aminte că pe drumurile de macadam ale Apusenilor e uneori noroi, alteori praf...
E normal, ne amintim cu inima.
Dar asta nu înseamnă că toate amintirile mele sunt frumoase, vesele, senine...
Unele dor destul.

Pentru mine Reclamele RMGC, acele reclame de care unii ne plângem că nu sunt adevărate, alţii că nu sunt corect prezentate, sau că vin "la pachet" cu unele restricţii editoriale, sunt o sursă de durere. Dor surd dar continuu, ca o măsea.
Mă doare când văd mâinile tremurând ale unui bătrân pe care îl cunosc. De mult, de şase ani sau mai bine. I-am apreciat rezistenţa tăcută dar dârză, neexprimată în cuvinte ci doar în gesturi - ca atunci când a deschis pentru mine şi pentru o prietenă o galerie romană ... L-am revăzut cu prilejul uneia din ultimele călătorii în Apuseni - mâinile îi tremurau, privirea tristă, îmi tot ocolea ochii... Iar eu nu ştiam, atunci, de ce.

Acuma îl revăd din când în când pe câte un canal TV, şi mi se rupe inima că nu ştiu cum să-i spun - Nu sunt supărată pe tine ! Nu e vina ta ! Nu trebuie să te simţi umilit !
Mi se rupe inima de ruşinea, umilinţa sa la ultima noastră întâlnire, nu le merită...
Nimeni nu le merită ...

Mă doare mai mult decât minciuna sau preţul acelor reclame, umilinţa pe care ele o implică, umilinţa nemeritată a unor oameni buni...
Nimeni n-are dreptul să ne umilească bătrânii, şi pentru asta sunt, ca om şi ca român, foarte supărată !
E şi umilinţa mea.

Mai adaug că reclamele cu pricina sunt foarte bine făcute.
Cu atât mai rău.
Ştiinţa fără conştiinţă e doar ruina sufletului.

A propos de reclame.
Cu multă ştiinţă ŞI conştiinţă, vorbeşte Moise Guran despre Roşia Montană.

...şi la Cluj...

Pentru toţi cei cărora Clujul le e mai aproape decât Bucureştiul, şi Munţii Apuseni le sunt tot aproape de suflet, vestea bună e că lansarea de vinerea trecută se reeditează la Cluj, vineri 11 noiembrie, ora 17.00 la Clubul Colegiului Academic (str Emmanuel de Martonne nr 1) .
Detalii pe site-ul Asociaţiei Heritage .
Evenimentul are loc în cadrul unei conferinţe care are ca temă Locul Roşiei Montane în Istoria Lumii...
http://news.ubbcluj.ro/event/conferinta-internationala-rosia-montana-in-istoria-universala/

Eu nu voi fi, din păcate, de faţă, sper să fie însă mulţi prieteni, pe care îi cunosc sau pe care nu-i cunosc.
Şi mai e şi filmul, un dar de dragoste către Munţii Apuseni, care merită văzut, merită cumpărat chiar dacă e scump, e martorul unui moment din istorie care e deja trecut (o clipă îi ia prezentului ca să devină trecut, şi de când am făcut acest film unii oameni au plecat la cele veşnice, unele momente, peisaje şi imagini au devenit deja istorie...), şi totodată dovada materială că nu avem chiar toţi un scotch pe gură în Pangratti...
:)



Şi să nu uităm motto-ul pe care organizatzorii l-au ales conferinţei de la Cluj:

Ştiinţa fără conştiinţă este ruina sufletului.
(François Rabelais)

Mâine după amiază la Cărtureşti

Mâine după amiază, vineri 4 noiembrie ora 18.30, Asociaţia Heritage lansează la Ceainăria Cărtureşti (str. Artur Verona) două produse media ce se constituie
într-un arc peste timp.
Este vorba de albumul şi filmul realizate în 1957 de ing. Adrian Steclaci pentru a omagia splendoarea Masivului Cetate de la Roşia Montană, care astăzi nu mai există, şi de documentarul produs de TVR exact o jumătate de secol mai târziu, Apusul Aurarilor (scenariul şi regia Cristina Oancea, TVR 2007), o istorie a mineritului de aur în Munţii Apuseni, de la foarte îndepărtatele sale origini până la ... Roşia Montană.
Pentru toţi cei care simt interes, curiozitate sau responsabilitate pentru patrimoniul material şi uman al Apusenilor, un prilej de a vedea şi de a afla mai multe despre cele ce mai sunt, şi cele ce deja nu mai sunt, prin Apuseni...
Pentru mine - o mare bucurie de a şti că se află la dispoziţia publicului un documentar care nu a mai fost difuzat de 4 ani, vreme în care a fost distins cu numeroase premii (vezi şi http://amintiridinapuseni.blogspot.com/p/filmele.html) - un film care s-a dorit în primul rând o întâlnire cu ultima generaţie de mineri aurari în sensul tradiţional al cuvântului.
Albumul şi filmul inginerului Steclaci, rod al unei mari pasiuni, propun o altă întâlnire unică, şi anume cu un munte care nu mai există : masivul Cetate se ridica pe locul actualei exploatări în carieră de la Roşia Montana, deschisă în anii 70, şi veţi vedea că era exact atât de minunat cum a fost descris de călătorii veacurilor al 18-lea şi al 19-lea ce l-au menţionat în scrierile lor.
Pe curând, aşadar, în librării.

Pentru mai multe informaţii,
http://asociatiaheritage.ro/

Ce păreri au alţii

După (încă) o lungă absenţă, iată ceva de citit sau mai precis două opinii publicate în presă cu o lună în urmă, şi aparţinând unor persoane extrem de avizate în domeniu. E bine să ştim ce mai gândesc alţii - mai ales când avem de a face cu opinii exprimate deosebit de frumos, limpede şi echilibrat... Pasiunea o adaugă fiecare...
cotidianul.ro - 26 septembrie 2011
Revista 22 din 20 septembrie 2011