Un patriot, un intelectual, un om admirabil, dar întâi de toate un dascăl, prin vocaţie, prin naştere, prin fire, prin darul lui Dumnezeu, profesorul Ioan Voicu Macaveiu ne părăsea acum un an.
Pentru că era făcut să fie dascăl, mi-a fost şi mie, deşi când l-am cunoscut eram demult prea bătrână pentru a-i fi elevă... Pentru că era vocaţia lui să ne deschidă porţile literaturii, mie mi-a făcut cunoştinţă cu proza lui Ovidiu Bârlea. O întâlnire extrem de importantă pentru mine, pe care i-o datorez în totalitate.
Aşa a fost rânduit să fie... Ultima noastră întâlnire a fost legată de evocarea lui Ovidiu Bârlea, pe care domnul profesor Macaveiu mi-o sugerase, şi pentru care amândoi am sperat şi am aşteptat cinci ani. Aşa însufleţit, şi autentic emoţionat de amintirea trecutelor întâlniri cu marele folclorist, nu-l văzusem niciodată. Când ne-am despărţit, nu ştiam că e pentru aşa îndelungată vreme...
Un an şi jumătate mai târziu, domnul profesor pleca dintre noi, lăsând un mare gol...
Amintirea lui mi-a dat curaj să creez cu un an în urmă această pagină, pentru că el a crezut în legătura mea de suflet cu Munţii Apuseni. Eu sunt străină, sunt de la câmpie, sunt „o Mitică”, şi m-am văzut întotdeauna „pe margine” în lumea puternică şi sudată a moţilor, în care n-am ştiut şi nu ştiu încă dacă merit un loc. Dar domnul profesor a crezut că-l merit, pentru că odată, într-o dedicaţie, m-a onorat cu un cuvânt bun, cu care buciumanii, acum două veacuri, au numit o altă străină care îi iubea mult...
Şi azi mă trezesc gândind să-l întreb despre un cuvânt, o frază, un arhaism, o vorbă de-a locului...
Apoi mi-amintesc ce departe a plecat, şi şterg o lacrimă rugând pe Bunul Dumnezeu să-i facă veşnică odihnă...
În amintirea lui, vă invit să revedeţi azi online Dascăl la Buciumani.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu