Premiul Uniunii Cineaştilor

Vineri seara, în cadrul primei ediţii a Festivalului UCIN, Uniunea Cineaştilor din România a premiat cele mai bune producţii de film ale anului care s-a încheiat.

Premiul pentru cea mai bună imagine la categoria Film de scurt şi mediu metraj a fost decernat domnului Ion Cristodulo pentru imaginea documentarului "Arheologul". 

Mi-a crescut inima de bucurie.

Pentru că e o distincţie profesională importantă ce încununează munca şi talentul unui excepţional director de imagine, minunat coleg şi prieten, care în ultimii ani a filmat Apusenii şi oamenii lor în sute de ore de material de mare valoare, artistică dar şi istorică.

Pentru că acest premiu vine să aprecieze o lucrare realizată (şi de data asta) în condiţii tare grele.Ce să faci - toate Amintirile din Apuseni sunt frumoase, dar unele sunt triste...

Pentru că a fost un film în care am crezut necondiţionat, menit să aducă în atenţia publicului un personaj remarcabil, profesorul Horia Ciugudean de la Alba Iulia, câteva idei majore cu privire la Munţii Apuseni, la fiinţa noastră naţională, şi câteva fapte despre care nu s-a vorbit.

Pentru că viaţa profesională a fost cam seacă în ultima perioadă, şi fiind singura distincţie obţinută în acest an de o producţie a TVR, încerc să nădăjduiesc că şirul vacilor slabe o să ia sfârşit....

Pentru că am văzut silueta de neconfundat a Masivului Cârnic din Roşia Montană filtrat  prin vălul ceţii şi prin lentila magică a unui maestru, neînchipuit de măreţ şi de frumos pe ecranul cel mare al sălii Studio din Bulevardul Magheru... şi recunoştinţa mi-a umplut ochii de lacrimi... 

Dacă printre lacrimile de bucurie s-a strecurat şi câte una mai amăruie, asta rămâne secret...

Ca să revenim în concret- vă popun să vedeţi:


Documentarul ARHEOLOGUL  (TVR, 2012) - aici.
Imagini de la festivitatea de premiere - aici, cu mulţumirile cuvenite celui ce le-a postat.


Şi în cele din urmă o fotografie de la filmările pentru acest documentar, la Bucium Poieni.
Un moment special, într-un loc special, alături de doi oameni deosebiţi. Sunt norocoasă.




O poveste cu moaţe. În martie, când celebrăm femeile.

"La 26 Februarie, 600 de honvezi pornira din Gilau spre Marisel. Trupa noastra compusa din locuitori ai aceluiasi sat primi pe dusman la Varfu Batranei. Lupta tinu 6 ore cu rezultat schimbator, pana cand la urma rebelii au fost respinsi si urmariti pana la Gilau. Ei lasara pe campul de lupta 13 morti; numarul ranitilor nu este cunoscut, au fost insa incarcati pe 4 care. Vitejii Mariseni au avut de plans 6 morti; 4 case si 3 sure le-au fost arse si 30 de vite furate.
            Pentru a rasbuna aceasta infrangere, 1600 de honvezi si alti rebeli au atacat Mariselul la 12 Martie. Sentinelele anuntara pe locuitori de primejdia ce se apropia si imediat se adunara oamenii valizi, se impartira in 3 coloane si ocupara cele trei puncte mai importante din apropierea satului. Pentru a putea insa rezista cu o oarecare sansa unui dusman atat de numeros, parea necesar a-l face sa creada ca avea sa lupte cu o trupa mult mai numeroasa. Deci pentru a-i speria si pentru a putea observa mai bine miscarile sale si a da la timpul oportun semnalul de atac, o demonstratie de pe inaltimea muntelui Grohotu era absolut necesara; dar dupa ocuparea celor trei puncte mentionate mai sus nu mai ramasese de loc trupe disponibile. Atunci se oferira pentru aceasta demonstratie femeile bravilor munteni. Ele fura oarecum organizate in graba. Pelaghia Rosu, mama centurionului Rosu, comandantul locuitorilor, fu insarcinata cu conducerea lor, hotarandu-se felul cum se va face aceasta demonstratie. Pe cap cu palarii barbatesti, incalecara toate si se suira in cea mai frumoasa ordine pe muntele Grohoiu in sus. Trebue sa mentionez ca Romancele dela munte calaresc tot atat de bine ca si barbatii. Ajunse pe inaltime, ele se impartira astfel, ca sa nu poata fi vazute de dusman; numai Pelaghia Rosu observa de pe o inaltime miscarile armatei unguresti. Cand aceasta sosi la un punct desemnat mai dinainte, Pelaghia sufla in corn, calaretele aparura din toate partile si facand un sgomot mare se pusera in miscare. Acesta era pentru Mariseni semnalul de atac. Ei se napustira din toate partile asupra dusmanului, aducand cea mai mare zapaceala in randurile lui. Lupta fu scurta, caci Ungurii nu mai cautara sa lupte, ci sa scape cu viata. Ei lasara pe campul de lupta treizeci de morti, intre care un capitan si un sergent-major Vitez Lajos. Ranitii lor fura incarcati in 6 care. Mai importanta a fost infrangerea Ungurilor langa raul Somesu Rece, caci aci s-au inecat peste 100 dintre ei; dintre Mariseni au fost numai 2-3 raniti."

                                      Din raportul lui Avram Iancu către Comitetul Naţional Român din Sibiu
                                      Fragment citat în lucrarea "Moţii - calvarul unui popor eroic, dar nedreptăţit", de Ioan Rusu Abrudeanu, editura Cartea Românească, Bucureşti, 1928




Povestea Pelaghiei Roşu din Mărişel am auzit-o pentru întâia dată în anul 2008, de la un strănepot al destoinicei moaţe, pe numele său Răzvan Roşu, aflat atunci la vârsta de 18 ani .