Duminică, 23 februarie la ora 16, la TVR 2

Vă invităm duminică, 23 februarie 2014, la ora 16,00 pe TVR 2 în cadrul emisiunii "Rezistenţa prin cultură" să revedeţi documentarul "O VIAŢĂ MINUNATĂ".

"... Am aflat în părintele Dometie de la Râmeţi un model de rezistenţă tăcută, dar nebiruită, în vremuri mult mai grele, şi o dovadă a imensei capacităţi creatoare de valoare a fragilei fiinţe omeneşti, când e înzestrată cu puterea duhului.

Un erou al credinţei, îl numea părintele profesor Dumitru Stăniloaie. Mitropolitul Antonie Plămădeală îl aşază printre cei pe care „poporul credincios i-a binecuvântat cu numele de Părinte”. Ardealul îi datorează salvarea unui patrimoniu istoric şi cultural fără pereche : cea mai veche mănăstire românească de pe întreg cuprinsul său.

Silueta lui firavă, smerită, în sutana neagră, a poticnit mecanismul infailibil al propagandei comuniste şi şi-a lăsat amprenta gigantă în istoria monahismului transilvan."

Vă mulţumesc tuturor pentru interesul ce l-aţi arătat postărilor mele în ultima săptămână şi vă invit să urmăriţi această poveste de dragoste şi dăruire, de credinţă lucrătoare şi nestrămutată nădejde, la poalele Apusenilor.

 

Ferestrele închise de la Roşia Montană

 Pentru că a fost ziua Roşiei Montane, m-am gândit la ea mai mult ca de obicei. Şi asta înseamnă mult. M-am întrebat cum se poate traduce această dilemă în termeni simpli, pe care să-i înţeleagă oricine.
Pentru că suntem într-un ceas de mijloc, între bucuria sărbătorii care a trecut şi lupta care vrem sau nu vrem mai trebuie dată pentru o soluţie decentă pe termen lung din punct de vedere cultural şi ecologic la Roşia Montană.

Şi pentru că am avut mai multe drumuri la Muzeul Ţăranului Român, am revăzut expoziţia de fotografii (mai e acolo încă o săptămână !!) şi mi-am adus aminte cât de mult m-au impresionat ferestrele de la Roşia Montană, ca nişte bijuterii zăbrelite pe faţadele albe...
În fotografiile vechi de acum poate aproape o sută de ani, mai erau şi ferestre deschise...

M-am gândit la vremea când Roşia Montană era un sat mare şi vesel, cu ferestre deschide şi oameni care se strigă unii pe alţii cu voioşie în zi de târg... Eu n-am apucat s-o mai văd decât tăcută, îmbrăcată în linişte, cu un leagăn gol mişcat de vânt în mijlocul pieţei şi pleopele lăsate peste frumoşii ochi ai ferestrelor.

Am petrecut aceste câteva zile căutând printre zecile de mii de poze pe care le-am făcut eu în Apuseni în aceşti zece ani. Pentru că a fost ziua Roşiei Montane acesta e darul meu pentru voi, care aţi făcut această sărbătoare aşa de frumoasă...

M-am gândit bine.
Roşia Montană e ca brăţara bunicii.  Cum să topeşti atâtea amintiri, atâta istorie, atâta iubire, atâta demodată, desuetă, unică frumuseţe, pentru aşa de puţin aur ?!

La ziua Roşiei Montane

Uite, ca mâine e 6 februarie din nou, şi venerabila doamnă împlineşte 1883 de ani de când a fost atestată documentar.
Uită cele câteva riduri de pe chipul ei - cuibărită între văi şi încolăcită la poalele Cârnicului, e plină de farmec şi vai ! - prea atrăgătoare.
Ca orice seducătoare doamnă, mai atrage uneori  - ah... şi pretendenţi nedoriţi, cam derbedei de moravuri şi neserioşi în intenţii, dar se pare că reuşeşte să-i ţină la distanţă, cu ajutorul prietenilor vechi, care vin s-o serbeze de ziua ei ...


http://ziuarosieimontane.wordpress.com/2014-2/bucuresti/

Le e datoare cu o petrecere de astă toamnă, când de dragul ei au dansat mai multe duminici ...

... asta, în oraşul meu. Nu trebuie să mergi departe : aproape sigur că se ţine o sărbătoare în preajma ta.

Anul acesta are, draga  bătrână doamnă, un motiv în plus de veselie, pentru că îndoielnica descărcare de sarcină arheologică a Masivului Cârnic tocmai a fost suspendată.

Şi eu am ceva de sărbătorit : sunt zece ani de când, în ce mă priveşte, am decis că Roşia Montană trebuie să rămână aşa cum e.
La mulţi ani !  şi ... pe joi.

PS. De data asta fără poze !