Soare și mirare la Mănăstirea Pătrângeni

Mi se părea așa simplu. De la sine înțeles. N-ai nevoie de nimic, nici măcar de hârtie și creion. Doar calculatorul. Orice calculator. Și câteva minute de internet.
Și gata, toate gândurile se iau ordonat de mână și pornesc în lume, să-și facă prieteni.
Nu o dată pe lună, nici o dată pe săptămână, ci zilnic, de fapt chiar și de mai multe ori pe zi, pe dată ce se adună și se înghesuie gândurile.
M-am înșelat foarte mult. Mă mir că m-am putut înșela în asemenea hal.
Am pierdut din vedere că multe gânduri nu vor să plece în lume, pentru că sunt gânduri triste și nu vor să sporească și mai mult tristețea din lume.
Iar altele nu pot, sau nu pot ÎNCĂ să-și croiască drum spre voi, pentru că sunt încă nelămurite...
M-am gândit mult la munca mea, dar nici măcar un gând, unul mic, cât de mic n-a fost destul de optimist ca să-l pot împărți cu voi, sau cu oricine altcineva. Poate nu e important, și cu certitudine nu e singura instituție aflată în dificultate - dar e o lume care se destramă, și e lumea mea. M-am gândit de asemenea că nici un gând al meu n-a avansat la rangul de proiect...
M-am mai gândit la ce învață copiii la școală. La liceu. La facultate. Că e vremea examenelor. Ce învață, cum, cât și de ce ... Și gândurile mele tot nelămurite au rămas...
S-a întâmplat să-mi iasă în cale câțiva tineri minunați, care se bucură de mult succes profesional. În străinătate. M-am gândit la ei, la părinții lor, la bunicii lor... la casele lor frumoase, cu curți umbrite ... la camerele care îi așteaptă, cu amintiri și cărți și o fereastră întredeschisă, să mai vină din când în când câteva zile pe-acasă...
Apoi am deschis din întâmplare televizorul... și m-am gândit la cei care aveau ca unică menire să le croiască un viitor ACASĂ copiilor noștri. Cum să nu mă gândesc la ei ?! Dar vedeți bine că nu orice gânduri pot fi povestite în cuvinte decente...
La ce m-am mai gândit ?
M-am gândit că e iunie și înflorește fânul - și frântura mea de gând frumos și fericit s-a stins sub un imens nor negru, spălată de ropotul dușmănos al încă unei ploi cu parfum de calamitate.

În lipsă de gânduri mai bune de atât, sau poate doar în lipsă de cuvinte pe măsura acestor gânduri cenușii,  m-am mulțumit cu poze. Așa, gândurile mele pot alerga netulburate printre aduceri aminte, printre copaci uriași, printre oameni și case, până își vor regăsi hainele de cuvinte.

Am văzut că v-a plăcut Mănăstirea Bunei Vestiri de la Pătrângeni, și m-am agățat de acest gând.  Și mie mi-a plăcut. Am descoperit-o aproape din întâmplare, într-o dimineață de vară a anului 2011, când îi înfloreau în poală toți trandafirii, toate culorile lumii. Se vedea bine că mănăstirea era nouă, dar nu mi-am dat seama că era atât de nouă (2007 - mai multe informații aici). Îmi plac nespus mănăstirile noi care reușesc să pară cuibărite la locul lor de veacuri, în smerenia hainei lor albe și mărunțimea dimensiunilor... îmi plac mai ales pentru că mă lasă să sper că noi, ca neam, nu ne-am schimbat chiar așa de groaznic cum pare dacă asculți știrile și firul cam rău țesut al gândului.
M-am oprit așadar la acest gând bun și această amintire însorită, revenind aici cu mai multe poze, și vă invit să vă bucurați de ele.
Să fiți buni, ca să mai merităm și veri cu soare !

 

 

 

MULȚUMESC, ROȘIA MONTANĂ !!!

Azi, Parlamentul României a reprezentat Poporul Român.
Sună așa de bine, că am verificat încă o dată dacă n-am greșit eu undeva...

Azi, Parlamentul României a decis că nimeni nu e mai presus de lege, că legile nu se fac pentru un om, pentru o întreprindere, pentru a facilita o afacere, pentru a cruța un vinovat, pentru a favoriza un investitor, pentru a ajuta un prieten, pentru ... mai pe scurt...
Azi, Parlamentul României a decis că NU CORPORAȚIA FACE LEGISLAȚIA.

Asta înseamnă că în lunga bătălie pentru un viitor sustenabil în Munții Apuseni ziua de azi marchează o victorie de etapă.
În viața îndelungată a Comunei Roșia Montană mai începe o epocă, la anii ei cei mulți se vor mai adăuga și alții, cu mila Domnului și cu sprijinul Românilor de Pretutindeni va ajunge la două mii de ani de atestare documentară, și la mai mulți !

Asta înseamnă că tăurile, bisericile, brazii și cele vreo 40 de case monument istoric de  pe dealurile Roșiei Montane vor rămâne la locul lor.

Asta înseamnă că puterea nenumăratelor inimi care au bătut cu dragoste și încredere pentru Roșia Montană este foarte mare...
În seara asta mă gândesc la fiecare om care s-a implicat în apărarea Roșiei Montane, cu un gând, cu un cuvânt, cu un tricou, cu o după amiază de duminică, sau mai multe, cu talentul, cu curajul, cu experiența, și mai ales cu toată inima.
Mă gândesc mai ales la cei care au fost acolo de la început, apărând ca în vremurile legendare o casă, o livadă, un altar sau un mormânt, la cei care i-au susținut asumându-și consecințe și neplăceri de tot felul, și mă gândesc la cei care pe parcursul acestei lupte îndelungate și-au încheiat călătoria pământească și nu mai sunt aici să se bucure azi.
Recunoștința mea se îndreaptă către fiecare din voi.
Pentru că mi-ați salvat Roșia Montană, trecutul și viitorul ce se află conținute în ea.
Și pentru că mi-ați dat încredere, încredere în neamul meu, în discernământul și valorile lui, în forța sa, și deci în viitor.

Nimeni nu spune că lucrurile se opresc aici : nu pentru că acestei propuneri legislative îi vor urma și altele, ci pentru că în locul unui proiect greșit trebuie să punem ceva corect. În locul mineritului în carieră deschisă, regiunea trebuie să beneficieze de altceva, de altă activitate care să genereze bunăstare pentru o lungă perioadă de timp.
La asta va trebui să ne gândim mâine.

Astă seară - doar atât :
MULȚUMESC, ROȘIA MONTANĂ !!!

Mulțumesc fiecărui român care și-a urmat inima.
Și da, mulțumesc fiecărui reprezentant ales al românilor care a votat în acord cu propria conștiință.