Am umblat pe cărările verii, dar ele nu m-au dus, anul acesta, în munți, munții mei din apus...
M-au dus, cărările verii, în multe locuri frumoase și dragi, dar nu (încă !) în Apuseni, așa că refuz să cred că vara s-a terminat, refuz să dau crezare calendarului și ploii de afară...
În Apuseni, însă, a călătorit zi după zi gândul meu, și uneori câte un vis cu miros proaspăt de rășină de brad răcorea arșița nopților de vară.
Nu știu cum se face, dar vara asta n-am fost departe de Apuseni. Dorul e dor, dar nu totdeauna trist, ca și cum gândul călător mi-ar fi adus cumva Apusenii aproape...
A fost, e drept, un proiect, care a pâlpâit, pentru o foarte scurtă frântură de viață, iluzia unei nădejdi în mintea mea naivă și atât de doritoare de un film nou...
Dar în toate celelalte zile au fost pozele, Amintirile din Apuseni, și extraordinarul vostru răspuns pe pagină, toți prietenii, cunoscuți și necunoscuți, care mi-au apreciat și distribuit câte o fotografie sau un gând... Și pozele voastre, în care am revăzut locuri dragi și în care am aflat despre alte locuri, pe care sper să le văd în viitor... Și gândurile voastre bune, mai cu seamă ale celor care m-a fericit că trrăiesc în asemenea minunate locuri ...
Și e adevărat. Apusenii minunați, cu frumusețea lor și pacea lor binecuvântată, cu simplitatea caselor de lemn, pajiștilor cu căpițe, sunt ACASĂ pentru fiecare din cei care-i iubesc, și eu m-am simțit liberă să simt că acolo trăiește gândul meu. Și eu, norma, câtă vreme acolo trăiesc atâția dintre vecinii mei online, nu ?
Și mai e ceva.
Am văzut sate dragi care s-au modernizat fără să-și piardă farmecul, ulițe asfaltate printre case și grădini care și-au păstrat pacea, am văzut Roșia Montană plină de șapte zile de Fân Fest fără să-și piardă măreața, misterioasa, încremenita liniște, am văzut că există cabane noi care mă așteaptă, care ne așteaptă, mi-am amintit că a crescut o generație prin care Apusenii au viitor, un viitor crescut în continuitate pe trecutul lor impresionant.
Și pentru că în fiecare zi am deschis o fereastră cu vedere spre Apuseni, prin care răzbăteau până la mine pace și un dram de bucurie, m-am bucurat alături de fericitele doamne cărora le înfloresc trandafirii în curți și le revin acasă copiii și nepoții, și sufletul meu, călător pe cărările verii, a fost zi după zi împăcat și bucuros.
Știu că lucrurile sunt departe de a fi perfecte pe lume. Dar azi, acesta e gândul meu bun pentru voi, la vremea când în Apuseni înfloresc brândușele.
