Ninge sfânt... - sau Crăciunul de sticlă

Ninge sfânt, amuțind zgomotul orașului, vuietul străzilor, glasurile oamenilor și frânele mașinilor....
Ninge sfânt, până când liniștea din jur și din mine îmi îngăduie să-mi aud gândurile...
Ninge sfânt, albind cenușiul iernii de oraș, și dintre blocuri apar, ca prin minune, acoperișurile, de parcă numai acoperișuri de case ar fi, cât vezi cu ochii, strălucind de nea în taina nopții.
Ninge sfânt, și Florile Dalbe aștern pace și dragoste peste viața de zi cu zi, și e Crăciun și azi, și e Crăciun de-a pururi, vremea păcii, iubirii și zăpezii...
Ninge sfânt, și fulgii mari zboară de jos în sus, ignorând legile lumii, și clipele albe zboară în sens invers, ignorând legile timpului, până când inima mea are din nou zece ani, șapte ani, patru ani... și până când orașul meu nu mai e decât un sat, pierdut în albul zăpezii...
Iarna miroase a rufe curate care au înghețat pe frânghie, la uscat... iarna cântă ritmul cuminte și neobosit al pașilor care scârțâie pe zăpadă... Iarna e întotdeauna simplă, primară, rurală, și cele mai vechi amintiri tot din iarnă par să fie culese...


Mereu mi se pare că pe undeva în anii aceștia din urmă am pierdut un pachet mare de fotografii. Imagini despre care știu sigur că trebuie să se afle pe undeva continuă să fie de negăsit, până când încep să intru la idei. Probabil că totuși imaginile acelea n-au fost niciodată fotografiate, doar retina și sufletul poartă amprenta lor, atât de precisă, încât prin fereastra amintirilor ar părea că le-am revăzut ieri...

Mă uit la fulgii care zboară de jos în sus, ca secundele unui timp răsturnat, și mă întreb dacă prin fereastra magică a ninsorii se străvede trecutul, sau viitorul ? La gândul acesta mi se strânge inima de frică, și strâng pleoapele, strivind între gene un bob de lacrimă. Nu sunt sigură că vreau să privesc în viitor, deși trecutul, prezentul și viitorul sunt, în Palma Bunului Dumnezeu, totuna...

Pe creanga cea mai de sus a bradului e un glob albastru de sticlă. Pe el se vede, pictată cu glazură argintie ca zăpada, o casă mică, între brazi și dealuri. Se vede că un sticlar măiestru din basmele sumbre ale Nordului l-a plăsmuit demult - sau departe, sau poate demult și departe... O luminiță cât un bob de orez se tot aprinde și se stinge alături, ca o lună mică în lumea albastră cu dealuri, și casa de zăpadă tot apare și dispare în satul mărunt de sticlă, din amintire sau din vis, sau poate din amintire și din vis...

Aveți grijă de Crăciunul vostru. E tare fragil...

În seara de ajun, la 21,55

Bună dimineața la Moș Ajun !
Acum, în ceas de noapte, am găsit că e vremea potrivită să vă colind și eu...
În zori, când vă veți trezi, urarea mea o veți găsi cuibărită printre gene, și gândul meu bun să vă însoțească în ziua de mâine !

Să vă fie casele luminate și împodobite, mesele îmbelșugate, zilele însorite, serile înveselite !
Să vă aducă Moș Crăciun pe toți cei dragi în jurul bradului, familia și prietenii, și toate darurile ce vi le-ați dorit, și mai ales pe cele ce vă sunt de folos, chiar dacă încă nu v-ați gândit la ele !
Să vă răsune casa și inima de colinzi, de vestea cea bună a Nașterii Domnului și Mântuitorului !
Să vă dea Domnul un Crăciun frumos, luminos, să aveți sănătate și pace, și o bucurie mare, la care nu v-ați așteptat, să vă întoarcă inimile la vârsta copilăriei ! Mai mult, să vă învrednicească Domnul să faceți și voi, cuiva, bucurie !
Să nu vă lipsească, în ziua de azi și nici în vreo altă zi a vieții, speranța, credința și dragostea !

La toate gândurile mele bune și urările mele pentru această Sfântă Sărbătoare, se adaugă în dar o nouă invitație :

Miercuri seară, în seara de Ajun, la 21,55 pe TVR 2 sau
Joi, în Sfânta zi de Crăciun, la 8,00 pe TVR 2
sunteți invitați să vedeți o  POVESTE DE CRĂCIUN .







Șase ani de la prima mea întâlnire cu colindătorii de la Mărișel și cu străvechiul obicei al colindului junilor. Un sat splendid, pe acoperișul lumii, la mai mult de 1200 de metri altitudine ... În rest, zăpadă curată și mare, mare bucurie ...
Vă doresc vizionare plăcută, și un Crăciun binecuvântat !

La vremea colindelor - online

Dragii mei,

pentru cei care nu l-au văzut și pentru cei care doresc să-l revadă, documentarul
LA VREMEA COLINDELOR poate fi văzut online, ca și toate celelalte ediții ale emisiunii, pe site-ul Televiziunii Române.

Iată mai jos adresa:
http://www.tvrplus.ro//editie-rezistenta-prin-cultura-290139

Mulțumirile mele speciale sunt în seara asta îndreptate către colegii mei, care au făcut cu putință, și de data asta, nașterea unui film, și către toți oamenii minunați care și-au deschis pentru noi casele și sufletele la Mărișel, în nordul Apusenilor, aducând în filmul nostru lumina și bucuria Sfintei Sărbători.

Domnul să vă dăruiască, tuturor, bucuria de a Întâmpina Crăciunul cu pace, cu lumină și bucurie !
Până atunci, ne vom mai întâlni cu o emisie, în seara de Ajun ...

Pentru mine s-au mai adunat, prin mila lui Dumnezeu, câteva Amintiri ...

 


Sâmbătă 2o decembrie la TVR 2

 
Sâmbătă 20 decembrie la ora 12,00 la TVR 2 vă invit să vedeți documentarul
LA VREMEA COLINDELOR
în cadrul emisiunii Rezistența prin Cultură.

Povestea pe care o veți vedea sâmbătă, la Rezistența prin Cultură, e povestea Crăciunului românesc dintotdeauna și totodată istoria aproape necunoscută a unor tineri care și-au cerut, cu aproape o jumătate de veac în urmă, Crăciunul înapoi.

V-ați întrebat vreodată cum se face că, în perioada comunistă, studenții și elevii aveau totuși vacanță de Crăciun ? Pentru că lucrurile n-au stat dintotdeauna așa...
 
Un documentar de Cristina Oancea
Director de Imagine: Ion Cristodulo
Montaj: Sorina Linte
Coloana sonoră: Eugenia Grigore
Regia muzicală: Tudor Stănescu
Producător: Alexandru Munteanu
Redactor: Mariana Ioniță


 



 
Toate lucrurile din lume au un preț.
În fiecare film am lăsat o bucățică de inimă...
Nu știu să fac altfel.
Acesta e darul meu pentru voi,
La vremea colindelor...
 
Să vă fie Crăciunul luminat și binecuvântat !

 
 
 
 

Bună seara ?

Bună seara...
Sper că ziua v-a fost însorită și spornică.
A mea a fost lungă, absurdă, tristă, confuză, grea, complet aiurea, și foarte obositoare.
Dar - de data asta - nu inutilă.

Deși mi se părea improbabil acum o săptămână, sâmbătă s-ar putea să avem un film !...
Și poate până la Crăciun vom avea și zăpadă ?...
Acum nimic nu mi se mai pare imposibil...

La vremea Corindelor...

Da, e departe. Vreo 550 de kilometri.
Un drum de o zi de iarnă, cenușie și scurtă...



Și pe dată ce drumul urca prin pădurea de brad, trecând de lacul Tarnița, și nici brumă de zăpadă nu se ghicea, mă gândeam că nici iarna nu mai e ce-a fost...
Abia târziu, când aproape ajunsesem, apăru ceața, ca o făgăduință timidă, și pe jos printre trunchiurile copacilor se ghicea un voal discret de zăpadă...
Și timpul era atât de scurt, și noi n-aveam vreme să așteptăm iarna...





Iarna, am adus-o cu noi.
În zori, Mărișelul plutea în vârtejul de zăpadă, ca în miezul unei fermecate călătorii în timp, și în următoarele două zile aveam să fim martori la dansul halucinant al fulgilor și al tuturor Crăciunurilor care au fost, de la începutul vremii și până azi.




Ce să povestesc mai întâi din cele două, doar două zile petrecute în munți, la vremea colindelor ?
Bucuria de a afla prieteni vechi și povești noi ? De a revedea chipurile dragi peste care șase ani n-au lăsat urme ? De a asculta colinzi din vremea când timpul abia prindea contur, și când ”... Moș era, și-n vremea lor, Bătrânul Moș Crăciun ” ?... De a vedea o nouă generație de colindători de la Mărișel crescând pe băncile școlii, sub iubitoare și pricepută îndrumare ?



M-am simțit binecuvântată cu iubirea și încrederea unei comunități vii și puternice, am primit în dar o fărâmă din bucuria lor, cu care mi-am încălzit inima și pe care am dus-o cu mine, ca provizie de bucurie pentru zilele ce vor veni.
 



















Ar mai fi ceva de adăugat.
Multă dragoste și recunoștință pentru cei ce ne-au primit în pacea și bucuria sărbătorilor lor, și încă și mai multă pentru colegii mei, care au filmat un material fantastic în condiții extreme ...

N-am stat destul ca să vedem splendoarea primei zăpezi bătute de soare...
Când a încetat și ninsoarea, și ploaia, și cea de-a doua ninsoare, eram deja departe, în cotidianul cenușiu de la șes.

Aici mai e mult până la Crăciun, între mine și Sfintele Sărbători ale Nașterii Domnului se află zilele dragi și înfricoșătoare în același timp în care trebuie să se construiască, în montaj, povestea pe care o veți vedea sâmbăta viitoare, la Rezistența prin Cultură.
O poveste complicată în care se împletesc frumusețea Crăciunului românesc dintotdeauna, și istoria tristă și aproape necunoscută a unor tineri care și-au cerut, cu aproape o jumătate de veac în urmă, Crăciunul înapoi.






Decembrie, decembrie...

Decembrie, decembrie...
Mie mi-a adus Moșul prima zăpadă în Munții Apuseni ...



O zăpadă albă, curată și îmbelșugată, acoperind tot noroiul ce-l adusesem cu mine și luminând ziua inimii mele ca o făgăduință de iertare, ca promisiunea unui Crăciun luminat.

Și pentru că tot ce începe bine se termină și mai bine, mi-a mai adus Moșul bucuria unei zile petrecute printre prieteni.




Și dacă totul merge bine, peste un pic mai mult de o săptămână veți vedea și voi de ce ...
Îmi place luna decembrie...